Mumă şi ciumă: la unele şcoli frig, la altele cald
La Grădiniţa Nr. 51 se simte, încă de la intrarea în instituţie, căldura. Nici elevii Şcolii Nr. 17 „Nichita Stănescu” nu stau mai rău. „E temperatura puţin mai scăzută din cauza frigului de afară, dar nu avem probleme cu căldura. Cel mai bine stau cei de la parter şi de la etajul 1 pentru că au montate termopane. Elevii vin toţi la şcoală. La prima oră ei mai întârzie, pentru că ajung mai greu”, a explicat Damiana Pătru, directoarea instituţiei. Marilena Râpă, directoarea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” ne-a spus că, deşi se învaţă după programul scurt, de trei ore dimineaţa şi trei după-amiaza, nu a fost întreruptă căldura.
La Pedagogic şi CNVA, frig în continuare
La Pedagogic e frig în continuare, deşi s-au luat unele măsuri pentru ameliorarea situaţiei: „Nu mai putem să adunăm ore nefăcute, se învaţă cu program redus. Elevii care sunt în clasele friguroase i-am mai mutat, ca să nu sufere de frig tot timpul”, ne-a declarat directorul Mitică Dudău.
Elevii de la CNVA vor şi ei vacanţă
Şi la CNVA este frig, dar conducerea a decis că orele nu trebuie pierdute: „Sunt câteva clase unde este mai greu, dar i-am mutat pe elevi în sălile pentru limbi străine. Am oprit funcţionarea bazinului, astfel încât întreaga căldură să fie distribuită în liceu. Dar elevii sunt şi inventivi atunci când vor să scape de cursuri. M-am dus ieri la o clasă unde elevii îl sunaseră pe domnul Ursu că sunt doar trei în clasă, că e foarte frig şi că s-ar duce şi ei acasă. Când acolo, erau vreo 13 elevi în sală, cu geamurile şi uşile deschise ca să scadă temperaturile. Aşa că se mai plâng şi degeaba”, spune directorul Vasile Ciuchină, care e însă de acord că la primele ore ale dimineţii, până când se mai dezmorţeşte atmosfera, este într-adevăr frig.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.