Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Suplinitorii calificaţi se pot titulariza la şcoala unde predau

Cadrele didactice calificate, încadrate în învăţământul preuniversitar ca suplinitori, care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii 3 ani şi care au obţinut cel puţin nota 7.00 şi au ocupat un post didactic sau o catedră devin titulare ale unităţii de învăţământ respective, în condiţiile în care postul, care are valabilitate de cel puţin patru ani, nu a fost ocupat în etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate. Cererea de titularizare la nivelul unităţii trebuie aprobată de consiliul de administraţie din şcoala respectivă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.