Laurenţiu Ichim este noul director al Casei Corpului Didactic
Laurenţiu Ichim – profesor de limba şi literatura română la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” – este noul director al Casei Corpului Didactic (CCD). Acesta a înlocuit-o, prin ordin ministerial, pe Doiniţa Popa, cea care şi-a adjudecat postul în urma unui proces, după ce a mai fost o dată destituită din funcţie.
„În ordinul prin care a fost renumită în funcţie Doiniţa Popa scrie clar că MECTS îşi rezervă dreptul de a o elibera din funcţie înainte de încheierea anului şcolar”, ne-a spus inspectoarea generală Laura Marin, cea care a primit joi ambele ordine ministeriale, cel de demitere şi cel de numire a noului director CCD.
Laurenţiu Ichim este şeful de cabinet al senatorului PNL Paul Ichim. Are patru masterate – două la „Dunărea de Jos” şi două la „Danubius” (Management educaţional, Teoria şi practica textului, Management financiar şi administraţie publică şi Ştiinţe penale).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.