Titularizarea se va da centralizat
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a emis un ordin prin care se stipulează că examenul de titularizare se va da cu subiecte de la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare pentru toate cadrele didactice, indiferent dacă s-au înscris la examenul centralizat sau la cel organizat de unităţi de învăţământ. De asemenea, corectura se va face tot la nivel naţional. Ministrul actual a schimbat regulile în timpul jocului, făcând cadou titlul de titular al sistemului unor cadre didactice care ar fi rămas doar titulari ai şcolilor, conform Legii Educaţiei. „Se vor păstra centrele de examen pentru unităţile care au ales să organizeze concurs pe cont propriu, dar pentru că subiectele vor fi stabilite la naţional, iar corectura se va face la fel, s-a renunţat la diferenţierea de titular al unităţii de învăţământ. Vor fi tot titulari ai sistemului. De asemenea, ordinul stipulează că şi profesorii care s-au titularizat printr-o cerere, după ce au fost suplinitori la o şcoală (în urma unui concurs la care au luat peste 7,00), vor deveni şi ei titulari ai sistemului”, ne-a declarat inspectoarea care se ocupă de problemele de personal, Andra Ionescu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.