Peste 1.000 de candidaţi, pentru 193 de posturi la titularizare
Pentru examenul de ocupare a unui post în învăţământ s-au înscris 1.063 de candidaţi, dintre care doar 902 vor participa la concurs, restul venind la repartiţie cu notele din anii anteriori.
Iniţial s-a spus că instituţiile de învăţământ îşi vor putea angaja singure profesorii, dar s-a revenit ulterior asupra acestei decizii. Deşi şcolile respective şi-au înscris cadrele didactice şi vor fi centre de examen, candidaţii vor primi subiecte la fel ca toată lumea şi tezele vor fi corectate în centre la nivel naţional.
La Galaţi, examenul de titularizare se va desfăşura în patru centre: unul pentru şcolile care s-au asociat cu ISJ pentru a susţine examenul centralizat şi la CNVA, Pedagogic şi Şcoala Nr. 29.
Anul acesta sunt titularizabile 193 de posturi, dintre care cele mai multe, aproape jumătate, sunt pentru învăţătoarele de la clasele pregătitoare. Cadrele didactice vor mai avea la dispoziţie şi 1.328 de posturi netitularizabile, dintre care doar 237 sunt catedre complete, restul de 898 fiind incomplete.
Examenul scris va avea loc pe 2 august. Pe 6 august se vor afişa rezultatele parţiale. Contestaţiile se vor depune pe 6 şi 7 august, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 9 august.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.