Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Modul nou la Facultatea de Ştiinţe Juridice

Din toamnă, profesori din cinci ţări vor preda la Galaţi * Se vor elibera certificate de competenţă, la final


 

Strategia conducerii Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” prevede, printre altele, compatibilizarea planurilor proprii de învăţământ cu cele ale universităţilor similare partenere din Europa, pentru a putea asigura, pe de o parte, schimbul de cadre didactice şi studenţi, iar pe de altă parte pentru ca diplomele eliberate în România să poată fi recunoscute mai uşor la angajare oriunde în lume. „Vrem să creăm ceva cu titlul novator, pe un model care mai funcţionează în universităţi din toată lumea – respectiv un modul de performanţă pentru transfer de competenţă de la profesorii din Europa pe care îi vom aduce la Galaţi, începând din toamnă. Vom oferi celor mai buni studenţi un modul care va funcţiona în paralel, în planurile de învăţământ, pentru care se vor elibera certificate de competenţă şi în cadrul căruia opt profesori din străinătate vor aduce o expertiză cu totul nouă”, declară decanul Florin Tudor.
Aducem Europa la noi…

Prodecanul Violeta Puşcaşu adaugă: „Există un segment de tineri cu potenţial intelectual special, care dintr-un motiv sau altul nu au putut pleca la studii în străinătate: în acest sens, pentru ei, am gândit acest modul, intitulat Instituţii europene, care va fi franco-englez. Am gândit un pachet de patru discipline -  dedicate CEDO, Curtea Europeană de Conturi, Curtea Penală Internaţională, Instituţiile şi Organizaţiile Europene – instituţii care funcţionează la nivel transnaţional, cu relevanţă în diverse domenii, discipline ce vor fi predate de profesori din instituţii partenere în sistemul Erasmus-Socrates, din Franţa, Belgia, Italia, Spania, Germania. Cursurile vor fi modulate, pe perioada unei săptămâni, iar selecţia studenţilor din anii II şi III, de la Administraţie Publică şi Drept, se va face după  criterii de competenţă şi de  stăpânire a celor două limbi – franceză şi engleză. Numărul de studenţi va fi între 10 şi 25”, conchide prodecanul Violeta Puşcaşu. Aşadar, pentru studenţii merituoşi, conducerea facultăţii va aduce profesori din Europa. Cu alte cuvinte, dacă nu ajungem noi la ei, o soluţie este să-i aducem pe ei la noi acasă...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.