Vezi care sunt profesorii premiaţi de Ziua Educatorului
- „Niciun politician nu mai preţuieşte şcoala românească”, i-a avertizat printr-un mesaj, liderul FEN, Constantin Ciosu
În vremi de restrişte pentru învăţământul românesc, cadrele didactice au avut ieri parte de o festivitate prin care, la modul simbolic, li s-au recunoscut, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, rezultatele deosebite pe care le-au avut cu elevii la diferite concursuri şi olimpiade. Inspectoarea generală Laura Marin a înmânat în jur de 80 de diplome. Cei mai premiaţi au fost profesorii de la CNVA, CNCN, Cuza, Liceul de Artă şi Colegiul „Elena Doamna”.
La festivitate au fost prezenţi şi reprezentanţi ai SPI, printre care şi profesoara Laila Chitic, care a citit un mesaj, deloc încurajator, de la preşedintele FEN, Constantin Ciosu: „Educaţia a ajuns să fie considerată doar un domeniu unde se cheltuiesc fondurile bugetare. Niciun politician nu mai preţuieşte şcoala românească”, i-a avertizat printr-un mesaj, liderul FEN, Constantin Ciosu.
Dascăli premiaţi de elevii lor
Deşi nu au fost chemaţi să primească diplome, deoarece pentru ei nu s-au inventat încă olimpiadele, educatorii şi învăţătorii au făcut ceea ce ştiu ei mai bine, au fost în mijlocul elevilor lor. La una dintre clasele pregătitoare, învăţătoarea a fost asaltată cu mici „atenţii” de bobocii ei, care nu mai ştiau ce să inventeze ca să o poată îmbrăţişa. Aşa a primit ca pe nişte adevărate trofee, o bărcuţă din hârtie, câteva desene, o floare, chiar şi ciocolăţică, pe care o fetiţă o avea la pachet şi de care s-a despărţit fără regrete. Degeaba a încercat doamna s-o i-o dea înapoi. Ce poate fi mai onorant de atât!
LISTA PROFESORILOR PREMIAŢI |
||
|
|
|





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.