Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Liga Studenţilor şi-a ales noua conducere

Liga Studenţilor de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi are, începând de săptămâna aceasta, o nouă conducere. În urma alegerilor care au avut loc luni, în funcţia de preşedinte a fost ales Ionuţ Dumitraşcu, student în anul al doilea la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, facultate de unde provine şi secretarul general al organizaţiei, Mihaela Ionescu (anul al treilea). Vicepreşedinte a fost ales Ciprian Turică, student în anul al treilea la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MŢ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.