Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O elevă din Galaţi a reuşit "să ia crema" la un concurs de matematică în Brăila

Eleva de la Colegiul „C. Negri” a obţinut cel mai mare punctaj la secţiunea pentru liceu


Eleva de la Pedagogic, Ioana Bouroş a câştigat Marele premiu şi premiul I la clasa a IX-a la Concursul Interjudeţean de matematică „Petru Moroşan - Trident”, desfăşurat la Brăila, la sfârşitul săptămânii trecute. Ea a obţinut şi anul acesta cel mai mare punctaj la secţiunea pentru liceu, după ce, anul trecut, atinsese aceeaşi performanţă la gimnaziu, ne-a informat profesorul său de matematică, Mitică Dudău.
De altfel, putem spune că gălăţenii au dominat întrecerea la cunoştinţe matematice din Brăila, întrucât au obţinut nu mai puţin de 12 distincţii, dintre care patru premii I.
Alături de Ioana Bouroş au mai urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Cristian Chirac, Robert Haret şi Elena Huţanu, toţi de la CNVA.
Pe locul al II-lea s-au clasat: Liviu Şoimu, Andrei Puiu, Ştefan Nedelcu, Narcisa Codreanu, Octavian Guzu – de la CNVA şi Mihai Hău de la Şcoala Nr. 29. Diana Tănase şi Maria Teodor, ambele tot de la CNVA, au fost răsplătite cu premiul al III-lea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.