Supărarea studenţilor: "Rectorii primesc cadou dreptul la funcţiile politice"
Studenţii reacţionează dur faţă de eliminarea din lege a unor incompatibilităţi care privesc funcţiile academice şi cele politice. Astfel, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din Romania (ANOSR), din care face parte şi Liga Studenţilor Gălăţeni, consideră că Guvernul României a abuzat de atribuţiile sale şi a dat undă verde politizării universităţilor prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 92/2012, prin care se elimină din Legea Educaţiei incompatibilitatea funcţiei de Rector cu funcţiile de conducere sau demnitate publică şi cu funcţiile de conducere într-un partid politic. "Prevederile legii erau oricum mult prea permisive cu privire la amestecul politicului în universităţi. Eliminarea totală a oricărei pârghii de control este inadmisibilă pentru o autonomie reală a mediului academic şi pentru credibilitatea universităţilor în societate. Solicităm Parlamentului României să respingă toate modificările care nu reprezintă o urgenţă făcute prin OUG 92/2012, în special cele care fac referire la incompatibilităţile şi limitările aferente ocupării unei funcţii de conducere şi control. "Pe mine oricum nu mă afectează noile modificări pentru că eu oricum m-am suspendat din Partidul Democrat în momentul în care am devenit rector", a comentat rectorul Universităţii "Dunărea de Jos", Iulian Bârsan.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.