Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Barbu Leibovici, biochimist, manager, inventator - în Enciclopedia Personalităţilor

Prof. dr. Barbu Leibovici a apărut în ediţia a VII-a, pe 2012, a „Who is Who în România” (Enciclopedia Personalităţilor din România) care apare în Elveţia, fondator şi editor Ralph Huber, anuar ce cuprinde 8.100 biografii standardizate.
Biochimist, manager, absolvent al Universităţii ieşene, doctor în chimie cu doctoratul susţinut la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” Iaşi, directorul Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” din Galaţi, Barbu Leibovici s-a născut la Cernăuţi, în 1937. A fost profesor de şcoală generală, apoi la Liceul „Vasile Alecsandri”, director adjunct al Liceului Sanitar, chimist principal la Spitalul Municipal „Elisabeta Doamna”. A fondat, după revoluţie, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, care împlineşte anul acesta două decenii. A primit Certificat de inventator pentru invenţia „Procedeu de obţinere a unui produs cu efect terapeutic în dereglările gastro-intestinale”. Datorită abilităţilor manageriale a reuşit ca Şcoala „Carol Davila” Galaţi să devină prima din România înscrisă în European Nursing Module, în 1998. Instituţia participă la programe cu finanţare europeană şi are schimburi internaţionale cu şcoli similare din Anglia, Danemarca, Austria, Franţa, Elveţia, Rusia şi Bulgaria.
Participant cu lucrări ştiinţifice la congrese internaţionale de chimie şi farmacie, la simpozioane naţionale şi internaţionale, prof. dr. Barbu Leibovici are peste 50 lucrări ştiinţifice publicate. A fost distins cu Diplomă de Excelenţă din partea Ministerului Educaţiei, Premiul municipiului Galaţi, Premiul de Excelenţă al Consiliului Judeţului, Diploma de Onoare a Centrului de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt - Bucovina”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.