Vezi care sunt premianţii la "Visual Contest", organizat de Colegiul Tehnic "Radu Negru"
Elevii de la nouă licee gălăţene au participat la cea de-a IX-a ediţie a competiţiei „Visual Contest”, organizată de Colegiul Tehnic „Radu Negru”, coordonatori fiind profesoara Maria Stan şi directoarea colegiului, Mirela Onişor. Tinerilor gălăţeni li s-a alăturat cu lucrări şi elevi din alte judeţe - Brăila, Vrancea, Giurgiu, Hunedoara şi Bistriţa. Concursul s-a desfăşurat pe patru secţiuni - afiş, spot publicitar, web 2.0 şi proiectare Autocad pe tema „FREE IT – Finalitate-Realitate-Emoţie-Evoluţie IT”. În paralel s-a desfăşurat şi seminarul „Tehnologii Informaţionale pentru Educaţie”, destinat cadrelor didactice.
Juriul a decis acordarea a două premii speciale elevilor George Butură de la Şcoala Nr. 5 şi Alin Simion de la Colegiul “Radu Negru”. La secţiunea autocad, premiul I a fost câştigat de Cosmin Rusu (Colegiul “Paul Dimo”), premiul al II-lea - Valentin Miron (“Paul Dimo”) şi premiul al III-lea - Valentin Popa (“Radu Negru”). La „Spot publicitar”, premiul I a revenit lui Gabriel Călin (CNVA), premiul al II-lea - Alin Dicu – CNMK şi premiul al III-lea - Silviu Niculai (“Radu Negru”) şi Matei Melinte (Colegiul „Cuza”). La WEB 2.0, premiul I a fost câştigat de Cosmin Stan (CNVA), premiul al II-lea de Bianca Burlacu (“Dunărea”) şi Maria Stan (“Radu Negru”), iar premiul al III-lea de Angelin Baban şi Tobias Burcuş (ambii de la CNVA) şi George Moise, Daniel Tălpiuc şi Alex Singureanu (“Radu Negru”).
La secţiunea „Afiş”, Adrian Sion şi Ciprian Stoleru de la CNMK au luat premiul I şi Cosmin Seciu (“Calistrat Hogaş”, Tecuci) a fost recompensat cu premiul al II-lea.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.