Elevii merg la şcoală sâmbăta, pentru a recupera zilele libere de 2 şi 3 mai
Ministerul Educaţiei a anunţat inspectoratele şcolare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
Ministerul Educaţiei arată, într-un comunicat de presă remis miercuri, că a stabilit modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unităţile de învăţământ preuniversitar, în perioada 1-6 mai, ca urmare a cumulării prevederilor HG 79/6.03.2013 pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai 2013 ca zile libere şi a prevederilor articolului 3 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5635/ 31.08.2012 privind structura anului şcolar 2012-2013.
Într-o notă transmisă marţi inspectoratelor şcolare judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale le-a solicitat să informeze toate unităţile de învăţământ preuniversitar din subordine că orele de curs neefectuate în 2 mai vor fi recuperate în 20 aprilie.
De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat că orele de curs neefectuate în 3 mai vor fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
"Decizia de stabilire a zilei de recuperare a orelor de curs din data de 3 mai 2013 revine consiliilor de administraţie ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, decizie pe care o vor comunica, în timp util, tuturor unităţilor şcolare din subordine", a precizat Ministerul Educaţiei.
În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.