Mâine este ultima zi când te poţi înscrie la Şcoală de vară despre drepturile refugiaţilor
Studenţii din ultimul an la Ştiinţe juridice şi masteranzii specializaţi în Drept pot participa, săptămâna viitoare, la o manifestare pe tema drepturilor omului, dreptului internaţional umanitar, drepturile refugiaților şi relațiilor internaţionale. Între 15 şi 19 iulie, Facultatea de Ştiințe Juridice, Sociale şi Politice a Universității „Dunărea de Jos” va organiza, în parteneriat cu Reprezentanţa în România a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, o şcoală de vară pe această tematică. Şcoala de vară este unică în ţară şi se va axa atât pe cercetarea şi aprofundarea unor concepte de actualitate, cât şi pe dezvoltarea aptitudinilor de comunicare în mediu pluricultural. Participanții vor asista la o serie de prelegeri ale unor experţi din mediul academic, instituțional, juridic şi asociativ şi vor cunoaşte speţe şi studii de caz practice. După un test de evaluare, cunoştinţele dobândite de către studenţi vor fi atestate printr-un certificat emis de ambele instituţii organizatoare. Cei interesaţi se mai pot înscrie şi astăzi la Şcoala de vară „Protecţia şi drepturile refugiaţilor”. Detalii se pot găsi pe site-ul facultăţii, la www.drept.ugal.ro.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.