Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

INVESTIŢII/ Parcare şi fântână arteziană de 1,2 milioane de lei la Universitatea "Dunărea de Jos"

Mai multe lucrări de investiţii cu fonduri de la stat sunt în plină desfăşurare, în această perioadă, la Universitatea „Dunărea de Jos”. Aşa cum am aflat de la Cezar Bichescu, director general Investiţii şi Resurse umane din cadrul instituţiei de învăţământ, în această perioadă se execută sau sunt programate să înceapă câteva lucrări mici, dar şi unele de anvergură.
Astfel, în acest moment se execută şarpanta la corpul I din Campusul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative, iar Sala Senatului, a Consiliului de Administraţie şi Rectoratul se află sau urmează să intre în reabilitare.

Grosul investiţiilor, în Campusul Ştiinţei

Cele mai multe fonduri se cheltuiesc pentru lucrări în Campusul Ştiinţei. La Corpul CN se execută şarpanta, lucrare a cărei valoare este de 120.000 de lei. De altfel, momentan, întreaga zonă arată ca un adevărat şantier, pentru că se înlocuiesc ţevile de apă caldă şi de apă rece. Modernizarea reţelei de apă este efectuată de Romlotus şi costă aproximativ 300.000 de lei. Lucrările ar urma să se finalizeze la începutul lunii decembrie, ne-a asigurat Cezar Bichescu.
Imediat după înlocuirea reţelei de apă, în zonă va începe o lucrare de anvergură. Este vorba despre reabilitarea întregii curţii interioare, în valoare de 1,2 milioane de lei. Practic, la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie 2014, curtea interioară va fi de nerecunoscut. Nu numai că se va asfalta, dar se va lucra la partea de peisagistică: se vor reface spaţiile verzi, se va pune gazon şi se va monta o fântână arteziană. De asemenea, se vor delimita şi se vor pava aproape 150 de locuri de parcare. Licitaţia pentru executarea acestor lucrări a fost câştigată de firma Pro Boats SRL.

Lucrări finalizate, lucrări în proiect

Tot cu fonduri de la guvern s-a reabilitat deja reţeaua electrică a căminului IB şi cea termică de la căminele IA şi IB. De altfel, universitatea a solicitat şi speră ca anul viitor să primească fonduri suficiente pentru reparaţii capitale la Căminul A, aflat în reabilitate continuă din 1999.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.