Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Festivalul „Steluţele Dunării” / Pluguşorul a adus trofeul la Grădiniţa Nr. 30

Dinu Ancuţa, organizatoarea celei de-a treia ediţii a Festivalului “Steluţele Dunării”, desfăşurat zilele trecute, pe scena Teatrului Muzical “Nae Leonard”, a reuşit să atragă peste 350 de preşcolari participanţi şi 60 cadre didactice din judeţul Galaţi, de la grădiniţele: “Motanul Încălţat”, “Tedy”, “Iulica”, “Lizuca”, nr. 7, nr. 30, nr. 36, nr. 55 şi nr. 64.
Festivalul a avut un impact puternic, atât asupra copiilor, cât şi asupra părinţilor acestora, datorită momentelor artistice inedite. Micuţii au încântat audienţa prin costumele frumoase, prin diversitatea repertoriilor, dar şi prin bucuria cu care şi-au prezentat rolurile. Dansuri populare, pluguşorul, dansul crăciuneilor, dansul pinguinilor, dansul oamenilor de zăpadă, dansul fulgilor de nea - nimic din toate acestea nu a lipsit, tema ediţiei fiind „Iarna, anotimp al bucuriei”.
Sponsorii generoşi ai festivalului - manager Buruiană Luana Mioara - Danubian Music & Artist, dr. Carol Reves, Farmaciile Myosotis - prof. Chiriac Alexandru, Laborator Tehnică Dentară - Ionuţ Batros, fotograf Andrei Ungureanu, Teatrul Muzical “Nae Leonard”, Primăria Municipiului - i-au bucurat pe toţi participanţii, dăruindu-le tricouri şi insigne, ghetuţe pline cu dulciuri şi diplome de participare.
Juriul a decis ca trofeul acestei ediţii să fie câştigat de preşcolarii Grădiniţei cu program prelungit nr. 30, de la grupa mare, îndrumaţi de educatoarele Aurica Despa şi Mariana Bogacev, pentru un moment artistic tradiţional, un pluguşor personalizat.
„Festivalul oferă cadrelor didactice oportunitatea de a-şi arăta măiestria, profesionalismul şi talentul artistic, prin coregrafiile pregătite cu preşcolarii şi prin lucrările plastice realizate”, declară Ancuţa Dinu, organizatoarea şi sufletul festivalului.
Cea de-a patra ediţie se va desfăşura în luna martie, de Ziua Internaţională a Femeii, având tema “Dar pentru mama”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.