Concurs de catapulte la „Cuza” şi Pedagogic
Elevii de la Colegiul Naţional „C. Negri” şi Colegiul Naţional „AL. I. Cuza” se pregătesc să ia cu asalt viitoarele lor cariere. În colaborare cu Universitatea de Ştiinţe aplicate din Hanze (Olanda), elevii îşi vor dovedi abilităţile inginereşti printr-un concurs de construit catapulte. E un mod de a moderniza învăţământul, făcându-l distractiv şi, totodată, aducându-l în sfera aplicării cunoştinţelor învăţate în şcoală în viaţa de zi cu zi, ceea ce lipseşte învăţământului românesc la ora actuală. Reprezentanţii Universităţii din Hanze vor prezenta marţi oferta educaţională, începând cu ora 11,30, la Colegiul „C. Negri”. Miercuri, 26 februarie, de la ora 8,00, în sala de sport de la „C. Negri”, va începe concursul care va avea mai multe etape eliminatorii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.