Congresul Naţional de Istorie a Presei, vineri şi sâmbătă, la Galaţi
Astăzi şi mâine se desfăşoară, la Galaţi, ediţia a VII-a a Congresului Naţional de Istorie a Presei, organizat de Asociaţia Română de Istorie a Presei, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” şi cu Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”. Întrucât se împlinesc o sută de ani de la declanşarea primei conflagraţii mondiale, această ediţie a Congresului are ca temă Presa Primului Război Mondial. Deschiderea lucrărilor are loc astăzi, de la ora 10,30, în Aula Magna din cadrul Facultăţii de Litere. Sâmbătă, de la ora 10,00, participanţii la congres sunt invitaţi în Sala „Mihai Eminescu” a bibliotecii gălăţene, pentru a asista la prelegerea cu tema „De la „Televiziunea liberă” la televiziunea normală. 1990-1992”, susţinută de acad. Răzvan Theodorescu. Tot sâmbătă, cei interesaţi pot viziona filmul documentar despre diverse zone de conflict din lume, „Lacrimi pe obrazul lumii”, realizat de Dona Tudor, de la TVR.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.