Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Colocviu internaţional despre traducerea din limba franceză, la Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” găzduieşte, astăzi şi mâine, în cadrul Zilelor Francofoniei, lucrările Colocviului internaţional „Ezitările traducătorului”. Manifestarea este organizată de Centrul de Cercetare „Teoria şi practica discursului” şi de Departamentul de Limba şi literatura franceză şi are invitaţi de seamă, printre care traducătoarea Françoise Wuilmart, directoarea Colegiului European al Traducătorilor Literari (Belgia) şi Jean-François Kosta Thifaine (Franţa), traducător profesionist.
În total, peste 40 de participanţi din ţară şi din străinătate îşi vor prezenta studiile punctuale legate de dificultăţile, ezitările, strategiile şi deciziile lor în activitatea de traducători din limba franceză. Lucrările colocviului încep în această după-amiază, cu ateliere de traducere specializată, având ca public-ţintă studenţii specializării Limba şi literatura franceză şi masteranzi de la "Discursul Specializat. Terminologii. Traduceri", vineri fiind programate conferinţele plenare şi prezentarea lucrărilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.