19 elevi au testat meserii la Bruxelles
19 elevi de la CNVA au fost timp de cinci zile la Bruxelles pentru a experimenta diferite meserii în cadrul unor companii din această metropolă. Proiectul s-a intitulat „Carieră pentru o zi” şi a fost iniţiat de profesorul Corneliu Goldu, cu sprijinul unei foste eleve, Denisa Nicoleta Enache, care lucrează în prezent în capitala europeană, dar şi cu sprijinul financiar al Primăriei Galaţi.
„A fost o experienţă unică. A necesitat foarte mult curaj din partea mea să-i însoţesc pe aceşti elevi minori, să-i las la sediile respective, apoi să-i preiau. Am avut norocul ca peste tot să avem parte de oameni deschişi la minte, care chiar s-au ocupat cu seriozitate de acest proiect. Am beneficiat şi de o serie de voluntari, o organizare excelentă”, spune profesorul Goldu.
Silvia Taftă, una dintre elevele care s-a ocupat şi de organizarea proiectului, a fost admisă pe postul de ambasador al României la Bruxelles. Alţi colegi au fost primiţi pe diferite posturi la Institutul Cultural Român, Parlamentul European, TVR, Agerpres, Radio Arthis, Antwerpen University sau la companii precum Nokia.
Pe lângă programul derulat în cadrul proiectului, cei 19 elevi au vizitat şi diferite obiective turistice.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.