Evaluările de la clasele mici, după ureche
Deşi nu mai sunt nici două săptămâni până la începerea evaluărilor naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, Ministerul Educaţiei Naţionale n-a publicat încă ordinul care să bată în cuie modul de organizare a acestora. „Nu avem metodologia, există doar un proiect. Prin urmare nu putem spune prea multe lucruri despre organizarea acestor teste. În principiu, nu vom sista programul la celelalte clase, dacă metodologia nu va solicita în mod explicit acest lucru. Vor supraveghea învăţătorii claselor care sunt evaluate şi un profesor de la tura a doua. La şcolile din mediul rural, unde elevii învaţă într-o singură tură, vom aduce profesorii care nu au ore în timpul cât se susţin evaluările”, spune inspectoarea generală Laura Marin.
Aceasta recunoaşte că nu este normal ca ministerul să amâne publicarea ordinului până în ultimul moment, dar susţine, totodată, că nu vor fi probleme organizatorice, pentru că profesorii şi inspectorii s-au obişnuit să se mobilizeze astfel încât lucrurile să meargă bine.
Evaluările de la clasele mici se vor susţine în două sesiuni, în perioada 6 - 29 mai.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.