Performanţe universitare: Premiul I pentru Alin Fănel Gangu
Alin Fănel Gangu, masterand în anul al II-lea la Ştiinţe penale din cadrul Universităţii „Danubius”, a câştigat premiul I la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „Zilele Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti din Universitatea Constantin Brâncuşi”, eveniment organizat de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu în colaborare cu Liga Studenţilor.
În lucrarea sa, Alin Fănel Gangu subliniază ineficienţa practică a camerei preliminare, instituţie nouă a dreptului procesual penal, acesta propunând abrogarea acestei instituţii.
La eveniment au participat studenţi şi masteranzi din toată ţara.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.