Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EVALUARE la clasa a IV-a: "SUBIECTELE la ROMÂNĂ au fost uşoare, dar nu cred că vor fi multe lucrări perfecte!"

* „Noi lucrăm pe texte de maxim 400 de cuvinte la lecţiile de la clasă, iar evaluarea a fost pe un text de 800 de cuvinte, ceea ce nu e chiar normal!”, spune o învăţătoare din Galaţi 


Cei mai mulţi dintre elevii de clasa a IV-a, care au susţinut astăzi evaluarea la limba şi literatura română au terminat testul mai devreme decât cele 60 de minute alocate pentru rezolvare. Ei erau bucuroşi, deoarece subiectele li s-au părut uşoare.

Cu toate acestea, cadrele didactice sunt de părere că lucrurile nu sunt aşa de simple şi că vor fi probabil greşeli.

„Au fost uşoare. Nu s-a dat gramatică, nici punctuaţie şi nici ortografie, lucruri pe care noi le pritocim toată perioada şcolii primare. Dar n-aş vrea să se spună că au fost jenant de uşoare, pentru că nu este adevărat. În primul rând, textul a fost mult mai lung decât lecţiile cu care sunt obişnuiţi la clase elevii. Noi lucrăm pe texte de maxim 400 de cuvinte la lecţiile de la clasă, iar evaluarea a fost pe un text măcar de 800 de cuvinte, ceea ce nu e chiar normal! De ce îi obişnuim într-un fel la clasă, iar de evaluat îi evaluăm altfel? Au fost nevoiţi să citească de mai multe ori textul, pentru a rezolva cerinţele. Apoi li s-a dat să scrie două însuşiri ale personajului. Dar nu li s-a spus dacă e vorba de însuşiri prezentate în text sau de cele pe care trebuie să le deducă ei. La un alt item, li s-a cerut să  completeze după model un tabel. Modelul oferea un singur exemplu, tabelul avea doar un singur rând. Copiii m-au întrebat la un moment dat dacă trebuie să scrie mai multe exemple în tabel, iar eu nu am avut ce să le spun. Cerinţa era puţin neclară şi aşteptăm să vedem ce prevede baremul. Au fost uşoare, dar nu vor fi multe lucrări perfecte!", ne spune cadrul didactic. 

Citeşte şi: Cum se completează fişele la admiterea la liceu

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.