LIMBAJUL, sub LUPA SPECIALIŞTILOR de la „Dunărea de Jos”
În intervalul 6 - 7 iunie, Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” va găzdui Conferinţa Internaţională ”Lexic comun/Lexic specializat”, ajunsă la a VII-a ediţie. Începând cu ora 10,00 vor susţine conferinţe prof. dr. Stelian Dumistrăchel de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Iaşi, prof. dr. Alexandra Cuniţă şi conf. dr. Cristian Moroianu de la Universitatea din Bucureşti. După amiază, se va organiza o masă rotundă cu tema ”Curente şi tendinţe în lingvistica secolului nostru”, urmată de lansări de carte. Semnalăm prezentarea volumului distins cu Premiul Academiei Române, „Moromeţii, ultimul capitol”, semnat de colegul nostru, lector dr. Sorin Preda, nepotul scriitorului Marin Preda, dar şi cartea lui Grigore Lazarovici, „Antologie de texte jurnalistice. Genuri ale presei scrise". Lector dr. Cristinel Munteanu va lansa cartea „B. P. Hasdeu, Studii de ştiinţa limbii”, iar Onorica Tofan, profesor de limba şi literatura română la Colegiul “C. Negri”, va prezenta volumul „Publicistica lui Mircea Nedelciu. Abordări tematice”.
Conferinţa va continua şi sâmbătă, vom reveni cu informaţii.
Daniela Bogdan





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.