Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De ce a fost APLAUDATĂ noua INSPECTOARE GENERALĂ de la ISJ

Deşi deputata Laura Marin şi-a dat demisia din funcţia de inspector general de luni, 23 iunie, Ministerul Educaţiei a întârziat numirea unui nou şef pentru învăţământul gălăţean până vineri, 27 iunie, când ordinul a sosit pe neaşteptate. Predarea ştafetei s-a făcut în secret, doar în şedinţa operativă ISJ, cum de altfel, secret a fost ţinut de către fosta inspectoare şi numele celei pentru care a pledat să-i ia locul.
Deşi în cursa pentru cel mai înalt jilţ al ISJ s-au înscris şi alte nume din PSD, iată că, în final, câştig de cauză a avut cea care ocupa deja un post de inspector de management Mioara Enache.
Emoţionată, fosta profesoară şi directoare educativă de la Colegiul Economic a declarat că s-a lăsat greu convinsă pentru a ocupa această funcţie. „Am putere de muncă pentru a continua ceea ce a făcut doamna Marin la ISJ. În plus, am o colaborare foarte bună cu toţi colegii din ISJ, dar şi cu directorii unităţilor pe care-i cunosc foarte bine, din poziţia de inspector de management. E o responsabilitate mare. Ştiu ce înseamnă, mai ales că, din luna februarie, am fost numită în toate comisiile de examene, simulări la evaluare şi bacalaureat, evaluare la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, evaluare la clasa a VIII-a, bacalaureat şi definitivat. De altfel, obiectivul meu cel mai apropiat este să duc la bun sfârşit aceste examene. Am colegi muncitori, care au făcut voluntariat, şi deşi n-au primit bani s-au ocupat cu seriozitate de derularea examenelor, ceea ce este formidabil. Îmi pare rău că nu sunt plătiţi atât cât merită pentru munca lor”, a apreciat proaspăta inspectoare generală.
Este profesoară de drept, angajată în urmă cu 18 ani la Colegiul Economic. A luat gradul I cu 10,00, a fost director educativ. Este foarte iubită de elevi, dar şi de colegii de breaslă. Numirea sa la IJS a fost întâmpinată cu aplauze: „Nu se putea o alegere mai bună”, a declarat deschis inspectoarea general-adjunctă Diamanta Bulai. 
De la directorii de şcoli, până la simplii profesori, toţi cei cu care am discutat ieri s-au arătat surprinşi, dar şi încântaţi de actuala şefă a învăţământului.
Mioara Enache susţine că nu a fost propulsată în această funcţie de vreun partid, întrucât nu este membră a niciunuia, ci doar de fosta sa şefă, Laura Marin, care i-a apreciat munca.
Trebuie menţionat însă că soţul Mioarei Enache este nimeni altul decât consilierul local Cristian Sorin Enache, vicepreşedintele Organizaţiei Municipale a PSD.

Vezi şi care sunt ceilalţi profesori care au intrat în cursa pentru şefia ISJ

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.