„Bobocii” de la "Aurel Vlaicu", atraşi cu cravate şi cămăşi gratuite
Dacă, anul trecut, cei de la Colegiul „Aurel Vlaicu” abia au reuşit să facă o clasă a IX-a, anul acesta au deja trei, două la liceu şi una la profesională.
„Am mers prin liceele din Galaţi şi din judeţ şi ne-am promovat oferta. Avem două specializări foarte căutate pe piaţa muncii, laborant chimist şi operatori roboţi industriali. Am avut surpriza ca elevii să vină să se înscrie direct la noi în etapa a treia. Le-am promis că vor primi şi cămăşi şi cravate gratuite, aşa nu vor mai da bani pe uniformă. În plus, astfel vom reuşi să instaurăm şi disciplina în liceu”, ne-a explicat directoarea colegiului, Silviana Ciupercă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.