Au sosit DIPLOMELE originale de BACALAUREAT
Diplomele absolvenţilor de liceu care au promovat bacalaureatul în 2014 au ajuns la unităţile de învăţământ, după jumătate de an de la finalizarea examenului. "Documentele se află la ştampilat şi trebuie semnate de preşedinţii comisiilor de bacalaureat, care sunt din alte instituţii de învăţământ, aşa că va mai dura puţin până când le vom putea distribui absolvenţilor. Însă aceştia vor fi anunţaţi în timp util", spune inspectoarea generală Mioara Enache.
Tinerii ar fi trebuit să primească diplomele în luna iulie 2014, atunci când au promovat examenul, dar Ministerul Educaţiei a decis să renunţe la contractul cu firma Romdidac, care avea dreptul exclusiv de a furniza diplomele şcolare şi universitare fără licitaţie. Această companie a intrat în vizorul DNA. După renunţarea la contract, diplomele au fost tipărite la Imprimeria Naţională. Absolvenţii din vara trecută au fost admişi la facultăţi în baza unor adeverinţe provizorii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.