Părinţii pot opta pentru STUDIEREA RELIGIEI LA ŞCOALĂ de către copii până pe 6 martie
Ministerul Educaţiei a anunţat că părinţii care vor studierea religiei în acest an şcolar de către copiii lor trebuie să facă o cerere până pe 6 martie.
Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor încă nu a stabilit ce se va întâmpla în acest sens în anul şcolar viitor. Parlamentarii ar trebui să voteze la începutul lunii martie cum vor schimba Legea Educaţiei în privinţa studierii religiei, conform digi24.ro.
În noiembrie 2014, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că părinţii care doresc studierea religiei în şcoli sunt cei care trebuie să facă o solicitare în acest sens. Altfel spus, nu trebuie să fie obligatorie depunerea de cereri atunci când elevii nu vor să frecventeze orele de religie.
Decizia Curţii Constituţionale a fost contestată de reprezentanţii Patriarhiei, care au considerat-o o ofensă. Aceştia au trimis Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, o scrisoare prin care au cerut ca părinţii să facă această solicitare o singură dată pentru tot ciclul şcolar. Opinia este susţinută şi de ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.
Reprezentanţii mai multor ONG-uri au spus că această propunere încalcă decizia Curţii Constituţionale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.