TINERII ŞI ORAŞUL/ CNVA, o şcoală cu istorie - secretele din spatele bustului

Probabil mulţi dintre voi ştiu cum arată înteriorul Colegiului „Vasile Alecsandri”, însă puţini ştiu cum să perceapă aura de mister ce îi îmbracă faţada. După festivitatea de început de an, singurul moment în care eşti numai tu şi colegiul este dimineaţa la ora opt, atunci când încep cursurile.

Imaginaţi-vă un copil care întâlneşte colegiul impunător cu stejarii lui bătrâni, locuiţi de ciori şi desfrunziţi de toamna lui septembrie. Exact când te apropii de intrarea în şcoală, se întâmplă ceva! O umbră parcă te priveşte. Ce poţi să faci? Undeva, mintea ta ţipă să te retragi, dar acel cineva te-a văzut şi, dintr-odată, începe să alunge ciorile, să-ţi croiască drum prin mormanul de frunze şi să-ţi ureze cel mai bineprimit „Bună dimineaţa!”, cu o voce în care se citeşte familiaritatea, chiar dacă e prima oară când o auzi. E gardianul care, cred, se chinuie să reţină chipurile a sute de elevi.

Apoi, încet, dar cu grijă, ca nu cumva să trezeşti sufletele profesorilor, care încă mai tăinuiesc între zidurile colegiului cu ecoul vocilor lor, păşeşti în sanctuar. Dacă asculţi atent, încă mai poţi auzi muzica din amfiteatrul „Ion Tohăneanu”, păstrată în spatele cortinelor roşii, sau poţi să vezi mii de formule şi ecuaţii închise pentru veşnicie în tencuiala pereţilor, asemenea unei fresce.

Până şi bustul lui Vasile Alecsandri are taina sa. În ochii lui de piatră se oglindesc sutele de generaţii care au învăţat aici, încă din 1867, însă chipul lui arată mereu la fel, de parcă exact în momentul acela se gândeşte să scrie o poezie despre noi, elevii.

Aşa că, atunci când treceţi pe strada Nicolae Bălcescu, uitaţi-vă în ochii lui Alecsandri. S-ar putea să aveţi norocul să descoperiţi un ciob de istorie.