Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Concurs profesional regional pentru liceeni la Facultatea de Inginerie din Galaţi

Peste 300 de elevi din anii terminali, de la liceele tehnologice sau cu profil tehnic din cinci judeţe, sunt aşteptaţi vineri să participe la Concursul Tehnic „Mihai Honorius Teodorescu", organizat de Facultatea de Inginerie, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Galaţi şi Asociaţia Absolvenţilor Facultăţii de Mecanică. Concursul, ajuns deja la a patra ediţie, le propune elevilor de liceu din Galaţi, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Buzău teste grilă cu câte 50 de întrebări în domeniile: mecanic, electric, electrotehnic, automatizări, telecomunicaţii, electromecanic.

Proba va începe la ora 10,30, în sala D12, aflată la etajul I al Corpului D, şi va dura o oră. Rezultatele se vor comunica după ora 12,00, iar premiile importante le vor fi împărţite tot mâine câştigătorilor. E vorba de diplome, bani - cuantumul premiilor ajungând la 7 milioane de lei vechi, dar şi echipamente şi componente electronice: tablete, harduri, ba chiar şi un router wireless pentru cei care iau menţiune. Interesant e că beneficiile participării la acest concurs nu se opresc aici pentru absolvenţii de liceu: premianţii nu vor plăti taxă de înscriere la Facultatea de Inginerie, dacă în vară sau peste un an decid să fie studenţi la Galaţi.

În plus, pentru cei care au obţinut nota 8 şi nu au luat nici un premiu se va organiza o tombolă, ce va avea drept premiu o tabletă. De organizarea evenimentului s-au ocupat Daniel Ganea și Florin Susac, asistenți în cadrul departamentului Ingineria Fabricației. “Concursul ne ajută să-i apropiem pe absolvenţii liceelor cu profil tehnic de specificul disciplinelor noastre şi e o garanţie a celor care iau bacul că vor trece cu brio şi de admiterea la Facultatea de Inginerie, dacă obţin punctaj maxim”, a declarat decanul Cătălin Fetecău.

Prof. univ. dr. Mihai Honorius Teodorescu, cel în memoria căruia se organizează competiţia regională, a pus bazele Catedrei Tehnologia Construcţiilor de Maşini la Facultatea de Mecanică şi a fost prorector al Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.