TINERII ŞI ORAŞUL/ Scrisoare deschisă către adulţi de la un elev de clasa a XII-a
Dragi adulţi,
Vă scriu din postura unui elev în clasă terminală, care susţine zilele acestea examenul ce îi va decide viitorul. Fie că este luat în serios, fie considerat un prag inutil ce nu merită trecut, examenul de bacalaureat reprezintă punctul de referinţă al sistemului educaţional românesc. Rezultatele lui consemnează reuşita sau eşecul structurii care creează sau cel puţin încearcă să creeze oamenii societăţii de mâine. Astfel, unicul lucru căutat şi dezbătut cu febrilitate după fiecare sesiune nereuşită de examen este vinovatul.
Anul trecut, au căzut drept ţapi ispăşitori profesorii. Este, însă, foarte uşor să aruncăm cu noroi în cineva, iar apoi să ne vedem de drum. Ar trebui să ne focalizăm asupra găsirii unei soluţii viabile, în loc să dezbatem, polemic, un sistem depăşit. Societatea are această tendinţă negativistă de a pune în valoare numai non-modele, fiind uitate adevăratele valori. Nu încerc să caut un vinovat, invoc doar un aspect poate uitat de comunitate.
Aşadar, invitaţia mea este aceea de a avea încredere în tineri, de a-i susţine, de a le da idei şi de a-i ghida spre un viitor mai bun. Suntem dornici de schimbare, dar nu ştim de unde să începem, de aceea trebuie să fiţi mentorii noştri! Mi-aş dori să pot spune că fac parte din generaţia de la care a pornit schimbarea şi cred cu tărie că, unind forţele tuturor celor implicaţi - elevi, profesori, părinţi, media (formator de opinie!), politicieni, societate civilă - acest lucru este posibil!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.