Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum câştigi 1.000 de euro, dacă ai terminat facultatea

Până pe 31 august, Comisia Europeană primeşte aplicaţii pentru stagii de practică plătite cu 1.000 de euro, în perioada martie - iulie 2016, anunţă Guvernul României.

Potrivit Comisiei Europene, aplicanţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare, buni cunoscători de engleză, germană sau franceză, iar limba maternă să fie a unui stat membru al Uniunii Europene. Persoanele care au participat anterior la o formare continuă sau de lucru (remunerată sau nu), mai mult de şase săptămâni, pentru oricare dintre instituţiile sau organismele europene, sunt excluse.

Candidaţii se pot înscrie la http://ec.europa.eu/stages/, unde trebuie să deschidă un cont. Comisia Europeană nu solicită în prealabil documente. Ulterior, în cadrul preselecţiei, va fi necesară furnizarea de documente justificative în format electronic, cum ar fi: copie a cărţii de identitate, paşaport; copie a calificărilor universitare, dovada competenţelor lingvistice declarate (studii în străinătate sau de altă natură); dovada de experienţă de muncă (dacă este cazul).

Sunt în jur de 1.400 de locuri disponibile pentru cei din ţările UE care doresc să realizeze aceste stagii de practică. Ele se desfăşoară anual, în două serii, unele încep de la începutul lunii martie, altele din octombrie.

Persoanele care vor fi selectate mai au şansa de a beneficia de o serie de alte facilităţi, cum ar fi rambursarea cheltuielilor de deplasare, dar şi poliţe de asigurare medicală sau în caz de accident.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.