Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Avem facultate de medicină în Italia

Universitatea "Dunărea de Jos" are, în afară de extensia de la Cahul, o facultate de medicină în oraşul Enna din Sicilia (Italia), cu două specializări - Medicină generală şi Asistenţi medicali. "Suntem singura universitate din ţară care avem două extensii peste graniţe şi singura care am făcut medicină umană", susţine prorectorul Adrian Lungu.

Anul acesta se va face numai anul pregătitor de limba română, întrucât facultatea este destinată studenţilor italieni.

"S-au înscris foarte mulţi doritori la cursurile de limba română. Explicaţia ar fi că la noi taxele sunt mult mai mici decât în Italia. Este şi o zonă mai defavorizată, unde nu sunt foarte mulţi medici şi asistenţi medicali. De exemplu, pentru anul pregătitor plătesc 220 de euro pe lună. Nu vor putea să se înscrie la admitere la anul decât acei studenţi care vor promova examenul de limba şi literatura română cu media minim 7,00", a mai precizat prorectorul.

Acesta susţine că profesorii gălăţeni vor susţine cursuri modulare, de câte două-trei săptămâni şi că transportul cadrelor didactice este suportat de Universitatea din Enna, care are parteneriat cu instituţia de învăţământ superior din Galaţi şi care oferă şi spaţiul şi dotările necesare pentru şcolarizare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.