Burse în Thailanda pentru studenţii de la "Danubius"
Absolvenţii sau studenţii Universităţii „Danubius” care îşi doresc să studieze pentru un an în Thailanda îşi pot depune candidaturile, până pe 30 noiembrie, la secretariatul Asociaţiei Universităţilor din Asia şi Pacific.
Absolvenţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a beneficia de bursele IMBA: performanţă academică, cunoaşterea limbii engleze şi participarea la interviul organizat pe Skype.
În cazul studenţilor, bursele se adresează doar celor înscrişi în ultimul an de studiu şi implică pentru admitere realizarea a două referate. Unul care să prezinte modul în care această bursă le influenţează planurile de viitor (500 de cuvinte) şi altul prin care tinerii trebuie să îşi justifice dorinţa de a parcurge un asemenea program.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.