Planul-cadru la gimnaziu, în dezbatere/ Mai puţină română, biologie şi geografie
Planul-cadru prevede ce discipline să studieze elevii de clasele V-VIII şi câte ore să fie alocate, pe săptămâna, fiecărei materii. Conform celor trei variante ale Ministerului Educaţiei, limba şi literatura româna ar pierde o oră, la clasa a V-a.
Biologia ar pierde şi ea o oră pe săptămâna, într-una dintre variantele de programă pentru clasele V-VIII. Iar geografia şi istoria ar pierde câte o oră pe săptămână, la clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a. Latina, studiată în prezent la clasa a VIII-a, ar urma să dispară din programă.
O altă modificare vizează numărul orelor în care copiii ar trebui să facă mişcare la şcoală. În prezent, elevii de clasele V-VII pot face două - trei ore de educaţie fizică şi două ore în clasa a VIII-a, iar în variantele de plan-cadru, sportul pierde o oră pe săptămână fie la toate clasele, fie la o parte din ele.
În schimb, ar urma să apară materii noi. Conform Legii Educaţiei, elevii de gimnaziu vor avea obligatoriu ore de informatică. În locul educaţiei civice ar urma să apară: educaţie pentru drepturile copilului - la clasa a V-a, educaţie interculturală - la clasa a VI-a, educaţie pentru cetăţenie democratică - la clasa a VII-a şi educaţie economică - la clasa a VIII-a. ''Educaţia pentru sănătate'' devine şi ea materie, dar opţională.
Proiectele sunt în dezbatere publică până pe 23 ianuarie, urmând ca varianta finală să fie avizată de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei între 8 şi 10 februarie.
NOUTATE în Educaţie: MANUALELE vor fi elaborate împreună cu elevii şi profesorii





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.