ATENȚIE, STUDENȚI! Selecţie pentru zece BURSE ERASMUS
Universitatea „Danubius” organizează selecţia studenţilor care vor beneficia de burse Erasmus+ de studiu în anul universitar 2016-2017.
Prin intermediul programului Erasmus+, studenţii selectaţi pot studia un semestru sau un an universitar la una dintre universităţile partenere din Europa.
Documentele necesare pentru depunerea dosarului sunt un CV Europass (în limba engleză sau franceză), scrisoare de intenţie (în limba engleză sau franceză), situaţie şcolară (secretariat) şi diplome sau certificate suplimentare opţional (în copie).
Etapele selecţiei sunt un interviu şi depunerea dosarului, miercuri, 20 aprilie, începând cu ora 14,00, în sala A17.
De asemenea, studenţii vor da un test de limbă străină, iar data acestuia va fi stabilită după interviul de selecţie. Testul va fi susţinut la limba engleză sau franceză, în funcţie de destinaţia pentru care optează studentul.
Pot aplica pentru o bursă Erasmus+ studenţii de la studii de licenţă, anul I sau II, studenţii de la masterat, studenţii integralişti cu rezultate academice bune. De asemenea, tinerii trebuie să cunoască foarte bine limba străină care se predă la universitatea gazdă.
Pentru mai multe detalii contactaţi echipa Erasmus+ (sala A3) între orele 8,00 - 16,00.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.