PROTEST/ Profesorii, nemulţumiţi că noua lege le taie din salarii
Câteva sute de cadre didactice au protestat, luni şi marţi, 18, respectiv, 19 aprilie, în faţa Guvernului, faţă de „gluma proastă” numită Legea salarizării unitare.
Ei susţin că schimbarea ministrului Muncii „este doar o pierdere de timp” şi cer demisia prim-ministrului. Sindicaliştii spun că, potrivit ordonanţei, salariile debutanţilor în sistemul educaţional vor fi mai mici decât cele actuale. În plus, învăţătorii vor încasa cu 800 de lei mai puţin (de la 2.700 de lei în prezent, vor primi 1.900 de lei).
Protestatarii mai spun că, în grilele de salarizare propuse de Guvern, se constată că, pentru anumite categorii de cadre didactice şi pentru personalul auxiliar, salariile propuse sunt mai mici decât cele actuale cu 7 la sută, acestea urmând să aibă nivelul minim pe economie.
Reduceri cu până la 29 la sută ar fi fost pentru învăţătorii şi educatoarele cu studii medii şi cu 6 la sută pentru profesorii debutanţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.