Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Elevi de la singurul liceu românesc din Găgăuzia, în vizită la Galaţi

Ziua Europei a însemnat, pentru câţiva elevi de la liceul "Mihai Eminescu" din Comrat, Republica Moldova, o vizită la Galaţi. Prin intermediul unui proiect desfăşurat de Liga Studenţilor Basarabeni din Galaţi (LSBG), elevii din aşa-zisa capitală a regiunii autonome Găgăuzia au descoperit cele mai frumoase locuri din Galaţi şi au făcut un tur al facultăţilor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. Totodată, organizaţia AIESEC Galaţi i-a invitat la un training pentru „Orientare în carieră”, iar membrii LSBG i-au provocat să participe la un concurs intelectual.
"Elevii implicaţi în acest proiect sunt de la singurul liceul românesc cu predare în limba română din Găgăuzia. Noi ne-am propus să-i ajutăm să se familiarizeze cu oportunităţile de studii de la Galaţi, să cunoască oraşul şi să-i motivăm să-şi continue studiile în România. Şi, pentru că a fost Ziua Europei, subiectul concursului intelectual a vizat spaţiul european, despre care ne-am dorit să afle cât mai multe. Elevii, dar şi profesorii care i-au însoţit au rămas încântaţi, ceea ce pentru noi contează foarte mult", ne-a declarat Tudor Bădănău, preşedinte LSBG.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.