Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Evaluarea Naţională 2016/ Elevii susţin că un subiect la matematică a fost ambiguu

Larmă mare printre elevii ieşiţi de la proba de matematică a Evaluării Naţionale. "Unul dintre subiecte a fost ambiguu. Nu s-a precizat nicăieri pe grafic care este axa notelor şi care este cea cu numărul de elevi. Aşa că au fost două rezultate, în funcţie de cum au ales axele", se plângeau chiar şi candidaţii de la CNVA.
Confuzi au fost şi elevii de la alte unităţi de învăţământ, deşi într-un colţ al graficului era o legendă care-i atenţiona pe elevi că benzile închise la culoare sunt pentru numărul de elevi. "E adevărat că, de regulă, se menţionează pe axă ce reprezintă fiecare. Elevii nu sunt obişnuiţi cu asemenea legende. Dar e bine să li se mai dea din când în când şi astfel de lucruri care să-i determine să se descurce şi în situaţii de neprevăzut", ne-a declarat profesorul Romeo Zamfir, director-adjunct la CNVA.
Acesta susţine că subiectele de anul acesta au fost destul de uşoare şi cei care chiar au trecut pe la şcoală şi au fost atenţi la ce se predă ar trebui să obţină note de promovare. În plus, elevii care au medii de 9 la şcoală ar putea obţine note peste 9,00 şi la Evaluarea Naţională. Acesta susţine că a fost şi un item de departajare, un pic mai dificil, la subiectul al treilea, punctul 2 C. "E vorba de un unghi diedru acolo, pe care, în mod normal, elevii buni ar fi trebuit să-l facă", a mai precizat profesorul de matematică de la CNVA.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.