Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Ziua părinţilor", sărbătorită la Şcoala Nr. 16 | FOTO


Şcoala Nr. 16 "Nicolae Bălcescu" organizează anual, la începutul lui martie, "Ziua părinţilor", o sărbătoare devenită tradiţie, în care părinţii realizează o serie de activităţi alături de copii. Mămici, tătici şi chiar bunici au umplut clasele şi sălile de sport, pentru a petrece timp de calitate în compania cadrelor didactice şi a elevilor, amintindu-şi totodată, cu nostalgie, de anii de şcoală. A fost o ocazie în care părinţii şi-au putut testa talentele, dar, în primul rând, au reuşit să se apropie sufleteşte şi să comunice mai bine cu propriii copii.

"Ştim cu toţii că e greu, în aceste timpuri în care grija principală a părinţilor e să alerge după puţinii bani care să le asigure traiul, să mai poţi comunica cu propriul copil, pe care-l abandonezi, de multe ori, în faţa calculatorului sau televizorului. Ziua părinţilor tocmai acest lucru îşi propune să facă: să le reamintească faptul că nu trebuie decât un minim efort, pentru a se simţi bine împreună", ne-a declarat directoarea Mariana Mogoş.

În fiecare clasă au fost organizate ateliere, unde părinţii şi copiii, îndrumaţi de dascăli, au  confecţionat felicitări, au realizat bijuterii handmade, s-au jucat cu baloane, au participat la ştafete, au învăţat să facă sucuri sănătoase din fructe. La activităţi le-am găsit pe educatoarele Centrului de zi "Sf. Spiridon",  venite să-şi îndrume copiii pe care îi au în grijă, Gina  Boşcu, Ilinca Dajbog, Veronica Udreş şi psihologul Vasile Enache, dar şi pe profesoara pensionară Maria Gheorghe, care la cei 84 de ani ai săi face voluntariat, învăţându-i  pe copii să  picteze.

{gallery}ZiuaParintilorScoala16{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.