Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Când începe VACANȚA de Paşte 2017

Peste trei milioane de elevi şi preşcolari din toată ţara aşteaptă cu nerăbdare vacanţa de primăvară. Conform structurii şcolare a anului 2016-2017, stabilită de Ministerul Educaţiei, vacanţa va începe miercuri, 19 aprilie, şi se va termina pe 30 aprilie. Pentru că 1 mai este zi liberă, elevii se vor întoarce la şcoală abia pe 2 mai. Elevii vor avea liber şi pentru sărbătorile pascale, pe 17 aprilie (luni - a doua zi de Paşte) şi 18 aprilie (marţi - a treia zi de Paşte), după care pe 19 aprilie intră în vacanţa de primăvară, până pe 30 aprilie. La acestea se mai adaugă liberul legal de 1 mai.

Ministerul Educaţiei a decis să prelungească vacanţa elevilor din învăţământul preuniversitar, pentru a evita confuziile, astfel încât aceasta să înceapă, în mod neoficial, sâmbătă, 15 aprilie, şi să includă şi a treia zi de Paşte, ziua de 18 aprilie nefiind iniţial liberă. Practic, şcolarii vor avea peste două săptămâni de vacanţă.

Anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 - 16 iunie 2017).

Cele patru vacanţele ale elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017), vacanţa intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 - 30 aprilie 2017), vacanţa de vară (17 iunie - 10 septembrie 2017).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AŞ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.