FLORIN PIERSIC, în mijlocul elevilor de la Colegiul ”C. Negri”
Elevii şi profesorii Colegiului Naţional “Costache Negri” s-au întâlnit, joi, cu popularul actor Florin Piersic. Aşa cum era de aşteptat, a participat un număr impresionant de copii şi adolescenţi, care i-au făcut o primire călduroasă, dominată de zâmbete sincere, suflete debordând de emoție şi multe flori.
Maeştri de ceremonie au fost elevii ciclului primar. Aceştia l-au întâmpinat cu aplauze şi l-au condus către sala festivă, unde era aşteptat de adolescenţi şi profesori. Vorbele de duh şi cu duh, glumele spuse la momentul potrivit au stârnit ropote de aplauze şi au generat o atmosferă destinsă.
Amintirile lui Florin Piersic din anii de liceu dovedesc că, indiferent de generaţie, tinereţea este vârsta de aur în care toţi, deopotrivă, trăiesc momente pe care le poartă apoi cu ei toată viaţa.
Această întâlnire va rămâne bine întipărită în memoria tuturor celor care au avut norocul să participe la o asemenea întâlnire de suflet, eveniment ce a deschis sărbătoarea dedicată celor 140 de ani de excelenţă de la Colegiul Naţional "C. Negri".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.