Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Treasure Hunt" sau cum să promovezi oraşul Galaţi

Studenţii din Ligă ştiu mai bine decât autorităţile locale să promoveze oraşul. Ei au organizat, în premieră la "Galaţi Summer University" (GSU),  o "Vânătoare de comori" ("Treasure Hunt") - acţiune menită să-i familiarizeze pe cei 90 de elevi veniţi din cinci judeţe cu cele mai importante obiective din Galaţi, dar şi să-i facă să se împrietenească unii cu alţii. Împărţiţi pe echipe, liceenii au avut ca misiune să găsească şapte obiective din centrul Galaţiului, pe care să le studieze bine, informându-se despre fiecare pe internet. Traseul a avut mai multe checkpoints: Gara, Monumentul Eroilor de la Prefectură, Parcul Eminescu cu cea mai veche statuie a poetului, Potcoava de Aur, Elicea de pe Faleză cu Biserica Precista şi Trecere Bac. Cele mai bune echipe au trecut şi cu bacul peste Dunăre şi au avut ocazia să se relaxeze pe pătură la Plaja Cocuţa.
"Traseul a durat aproximativ patru ore şi a avut drept scop familiarizarea vizitatorilor cu principalele puncte turistice ale Galaţiului. Elevii au fost foarte încântaţi, mai ales că a existat o competiţie. Câştigătorii - adică cei care au scos cel mai bun timp - au primit tricouri şi şepci inscripţionate cu sigla Universităţii. Ne-am gândit că e bine să le arătăm partea frumoasă a oraşului, pentru început, să îi punem să lucreze în echipă, să se cunoască", a declarat Georgiana Doraşcu, preşedinta Ligii Studenţilor din Galaţi.
Săptămâna aceasta, în cadrul GSU, elevii vor merge în vizite la facultăţi (câte două pe zi), vor sta de vorbă cu profesori şi studenţi şi vor participa la cursuri de dezvoltare personală. Seara, organizatorii au pregătit pentru liceeni concursuri, vizionări de filme, o vizită la Grădina Botanică, dar şi o bătaie cu apă pe Stadionul “Portul Roşu”.
Anul acesta e pentru prima dată când elevii nu au plătit nimic pentru a participa la GSU. Acţiunea a primit finanţare din partea Ministerului Educaiei, printr-un proiect realizat de prorectorul Ştefan Baltă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.