Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se fac înscrieri pentru burse suplimentare pentru elevi

Fundaţia Comunitară Galaţi anunţă selecţie pentru fondul de burse pe care îl acordă anual  elevilor din judeţul Galaţi. Aplicaţiile se depun până pe 1 septembrie, urmând ca verificarea şi selecţia să aibă loc până pe 9 septembrie. Pe 10 septembrie, vor fi anunţaţi elevii care vor câştiga bursele.
Pentru a putea beneficia de o bursă de excelenţă de la Fundaţia Comunitară Galaţi, candidaţii trebuie să fi promovat anul şcolar 2016-2017 cu medie peste 9,50, să nu fi acumulat mai mult de zece absenţe şi să provină din familii cu venituri medii. Ultimele condiţii se aplică şi celor care doresc să  obţină bursă de sprijin. De asemenea, candidaţii trebuie să vină de la unitatea de învăţământ cu o adeverinţă care să ateste că vor urma cursuri în anul şcolar 2017-2018.  În caz de egalitate între doi candidaţi, departajarea se va face după mediile generale din ultimii doi ani.
Fiecărui bursier i se alocă în total o sumă de 2.800 de lei, din care 2.000 lei vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor directe cu bursierul, iar 800 de lei vot fi pentru acoperirea costurilor conexe (administrative, de mentorat, de promovare şi de implementare a proiectului). Ghidul aplicantului poate fi găsit pe www.fundatiacomunitaragalati.ro.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.