Absolvenţii Şcolii din Tuluceşti, după 50 de ani
Foştii elevi ai Şcolii Gimnaziale din Tuluceşti se vor întâlni joi, la ora 10,00, pentru prima dată, după 50 de ani. Dintre cei 90 de elevi de odinioară vor răspunde prezent la strigarea catalogului nu mai puţin de 72 de oameni veniţi din toate colţurile pentru a se vedea cu foştii colegi şi foştii profesori.
"Avem fost coleg care vine tocmai din China, unde în prezent, este director de şantier naval. Ideea mi-a venit anul trecut, când am sărbătorit 45 de ani de la terminarea liceului. Suntem trei colegi de şcoală gimnazială care am făcut acelaşi liceu şi ne-am gândit atunci că ar fi minunat să organizăm şi această întâlnire. Nici nu ne aşteptam să vină atât de mulţi foşti colegi. Vor fi cu noi şi dascălii noştri, profesorii şi diriginţii Constantin Solomon şi Constantin Apostu, dar şi doamna învăţătoare Bichir", ne relatează Lucia Ivan (fostă Manea), care, alături de Niculina Căciularu (fostă Tănase) şi Neculai Tudor, a pus umărul la organizarea emoţionantului eveniment.
După ce se va striga catalogul, după ce se vor depăna amintiri, petrecerea va continua la un local aflat în apropierea şcolii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.