Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La CNVA, un careu de emoții

La Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" am găsit o mare de copii îmbrăcaţi în uniforme cochete şi ţinând strâns în mână buchete de flori, în aşteptarea începerii festivităţilor. Nici elevii cei mari nu făceau notă discordantă, fiind şi ei în uniforme, bucuroşi de revederea cu colegii.
În scurt timp, curtea interioară a liceului s-a umplut de părinţi şi copii gata să asiste la deschiderea oficială a anului şcolar. Primul care a luat cuvântul a fost directorul instituţiei, prof. Romeo Zamfir, care le-a urat elevilor un bun venit călduros. 
Prezenţi la eveniment au fost şi primarul Ionuţ Pucheanu, care s-a declarat încântat să se afle în incinta celui mai prestigios colegiu din oraşul Galaţi şi din judeţele învecinate, city managerul Marius Humelnicu, inspectorul şcolar general Mioara Enache, deputatul Victor Paul Dobre, care a fost şi elev al CNVA şi ministrul Cercetării, Lucian Georgescu. Aceştia le-au dorit elevilor să fie studioşi şi ambiţioşi în anul şcolar care tocmai a început. Nici părinţii nu au fost uitaţi, inspectorul şcolar Mioara Enache rugându-i să fie înţelegători cu profesorii, care dau tot ce au mai bun la catedră. 
La final, aşa cum se obişnuieşte, elevii s-au retras în clase pentru a pune la punct orarul pentru zilele următoare, dar şi pentru a discuta cu diriginţii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AŞ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.