Profesorii, sărbătoriţi la Liceul din Iveşti
Elevii Liceului Tehnologic "Hortensia Papadat-Bengescu" din Iveşti le-au pregătit o surpriză cadrelor didactice, realizând un program artistic, pentru a le sărbători de Ziua Mondială a Educaţiei. În deschidere, prezentatorii activităţii, elevii Andreea-Roxana Tănase şi Valentin Trifan, din clasa a XII-a, au ţinut să puncteze importanţa educaţiei pentru noi toţi: “Educaţia este principalul vehicul prin care adulţii şi copiii marginalizaţi din punct de vedere economic şi social se pot ridica din sărăcie şi pot obţine mijloacele de a participa pe deplin la viaţa comunităţii.”
Activitatea a continuat cu citate celebre despre educaţie şi poezii recitate de cei cincisprezece elevi participanţi la activitate.
Au urmat două dansuri – dans modern şi dans ţigănesc, execute cu măiestrie de elevele noastre, care au încântat audienţa, iar elevul Vasile Ţepeluş, din clasa a VII-a A, a interpretat o frumoasă melodie. Spre finalul activităţii au fost cântate melodiile ”Învăţătorii mei, învăţători” şi ”La mulţi ani cu sănătate”, fredonate de tot publicul, peste care au nins confetti multicolore. Programul artistic a fost apreciat atât de cadrele didactice, cât şi de elevii participanţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.