Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

119 ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional "Spiru Haret"

Colegiul Naţional "Spiru Haret" a aniversat, pe 28 octombrie, 119 ani de existenţă: este atestat documentar din 28 octombrie 1898, respectiv din momentul în care, din iniţiativa lui Dimitrie Petre (Tache) şi a Elenei Anastasiu, a luat fiinţă ca şcoală de fete (Şcoala profesională de fete, cu două clase de gimnaziu). A devenit liceu în 1923 şi poartă numele lui Spiru Haret din 1990. În 2011 a primit titlul de colegiu naţional.

În cinstea celor 119 ani de la înfiinţare, în colegiu s-au derulat mai multe activităţi. Vineri, sub genericul "119 gânduri despre 119 ani de educaţie", au avut loc un concurs de tricouri tematice, concursuri pe tema istoriei devenirii şcolii, concursuri de cultură generală şi concursuri sportive, expoziţie de carte, expoziţie florală, dar şi o defilare a elevilor din "Spiru Haret" (un marş derulat pe străzile principale ale oraşului, organizat de Consiliul şcolar al elevilor, la care au participat toate clasele, fiecare clasă având câte un slogan scris pe câte o pancartă). La final, s-a organizat o prezentare a tuturor pancartelor, cu explicitarea simbolurilor folosite.

Sâmbătă, a  avut loc o întâlnire de suflet, plină de emoţie, cu pensionarii şcolii, prilej cu care s-a prezentat şi un mic spectacol artistic. Elevii şcolii, membri ai grupului "Altiţa", i-au încântat şi emoționat pe toţi cei prezenţi, cu un colaj de cântece şi dansuri populare executate cu profesionalism.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.