Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Doar doi pentru postul de adjunct la ISJ

* Educaţie fizică sau chimie? *

Inspectorul general Doruleţ  Resmeriţă a revenit asupra declaraţiilor făcute la începutul acestei săptămâni cu privire la candidaţii pentru funcţia de inspector general-adjunct.

„Dintre cei cinci candidaţi, doar doi sunt de linia întâi, ceilalţi trei sunt de linia a doua, a treia”, a spus şeful învăţământului gălăţean. Acesta a adăugat că „bătălia” se va da între inspectorul de specialitate la educaţie fizică – Emilian Pătru şi inspectoarea de chimie – Andra Ionescu.

Emilian Pătru ocupă de mai bine de zece ani postul de inspector de specialitate şi nu a fost schimbat, indiferent de partidele care s-au perindat la putere.

Despre Andra Ionescu s-a auzit că şi-ar dori să ocupe postul de inspector general-adjunct încă de anul trecut, dinainte de numirea lui Mitică Dudău.

Neoficial am aflat că ceilalţi trei posibili candidaţi ar fi Marilena Râpă – directoarea de la Colegiul Economic, Ioan Sava de la CNMK şi Ştefan Nedu, director-adjunct la Liceul de Artă.

După numele de mai sus, noi nu ne-am hazarda în a califica unul sau altul dintre candidaţi ca fiind de calibrul unu sau doi. Criteriile pot să difere de la om la om.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.