Nica se aştepta la gestul lui Băsescu: Criza le aparţine
Social-democratul Dan Nica a declarat, joi, după ce preşedintele a semnat revocarea sa din funcţia de vicepremier şi ministru al Internelor, că se aştepta la gestul şefului statului şi a menţionat că responsabilitatea privind criza "le aparţine".
El a spus, răspunzând unei întrebări, că se aştepta la gestul şefului statului.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele de revocare din funcţie a lui Dan Nica şi numirea ca interimar în funcţiile de ministru al Internelor şi vicepremier pentru ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 1 octombrie a.c., Decretul pentru revocarea din funcţia de viceprim-ministru, ministrul Administraţiei şi Internelor a domnului Dan Nica. De asemenea, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 1 octombrie a.c., Decretul pentru desemnarea domnului Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, să îndeplinească interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al Administraţiei şi Internelor", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Dan Nica declara, miercuri, că în cazul în care preşedintele semnează revocarea sa, miniştrii PSD îşi vor prezenta demisiile în 30 de minute.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.